In cazul in care nu stiati, pe langa multitudinea de produse care se gasesc pe aoro, au aparut si produsele de la Weleda, principalul producator de remedii naturiste si produse complete de ingrijire a corpului. Auzisem de mai demult de acest brand, dar abia acum am incercat doua produse de la ei. Pentru inceput o sa va spun cum mi s-a parut un gel de dus crema, cu o aroma proaspata de lamaie si portocala bio.
Daca pe timp de iarna, ador si produsele cu miros intens, floral, dulce, in schimb vara nu le suport si ma orientez spre cele fresh, usoare, curate. Preferatele mele sunt cele cu aroma de citrice, verbina, aloe.
Ceea ce mi-a placut cel mai mult la aceasta crema dus cu citrice este aroma proaspata de lamai si portocale care invaluie baia dupa ce il utilizez. Parca as face duc intr-o cada plina cu citrice, iar acest lucru imi da o stare de energie si ma invioreaza de dimineata. Iar seara, cand ma intorc de la serviciu, dupa o zi lunga si obositoare, este perfecta pentru a-mi elimina stresul si a-mi aduce o stare de inviorare.
- joi, mai 26, 2016
- 1 Comments